Spitalul Judetean de Urgenta din Alba Iulia dispune de un aparat complex, unic in Romania, de ultima generatie, un sistem de video-endoscopie cu doua video-gastroscoape si un video-colonoscop, care poate fi utilizat atat in diagnosticare, cat si pentru tratamentul si profilaxia hemoragiilor digestive superioare.

Cu ajutorul sau medicii de aici pot diagnostica toata patologia digestiva, de la ulcer pana la cancer de colon. relateaza Agerpres

‘Numarul pacientilor este foarte mare, deoarece se pot realiza endoscopie digestiva superioara diagnostica, recoltari si biopsii, rectosigmoidoscopie si colonoscopie diagnostica, recoltari de biopsii”, a declarant seful sectiei de Gastroenterologie, Rodica Cormos.

In decurs de un an, la spitalul din Alba Iulia se realizeaza in jur de o mie de gastroendoscopii si 600 de colonoscopii.

‘Dorim ca in cel mai scurt timp sa putem interveni si pentru tratamentul hemoragiilor digestive superioare. In acest scop, doi medici si doua asistente participa la mai multe cursuri de formare profesionala la Cluj-Napoca. Aparatul pe care il avem este echipat si pentru acest tip de interventii’, a conchis şeful Secţiei de gastroenterologie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Alba.