Echipele de tenis feminin ale României și Spaniei se vor întâlni în luna februarie în primul tur al Grupei Mondiale II din Fed Cup la Galați. Începând de luni s-au pus în vânzare biletele pentru această întâlnire, prețul unui bilet fiind de 60 de lei pe zi.

All-You-Want-to-Know-about-Fed-Cup

Întâlnirea dintre echipele României și Spaniei va avea loc în zilele 7 și 8 februarie 2015, la Arena Dunărea din Galați. Partida se va desfășura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu se vor disputa sâmbătă (7 februarie), iar duminică (8 februarie) celelalte două meciuri de simplu și meciul de dublu (în funcție de rezultat), precizează FRT.

Biletele se pot cumpăra din rețeaua magazinelor partenere Eventim (Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Cărturești și Humanitas) și pe site-ul www.eventim.ro.

Elevii, studenții și pensionarii își vor putea achiziționa bilete la preț redus (40 de lei/zi), iar intrarea în arenă se va face pe baza unui act doveditor (carnet de elev/carnet de student/cupon de pensie). Aceste bilete sunt limitate la 500 de locuri pe zi.