Jucătorii elvețieni Roger Federer și Stanislas Wawrinka au strâns 1,3 milioane de dolari, bani destinați Fundației Federer care sprijină copiii dezavantajați din Africa și Elveția, în urma unui meci demonstrativ de tenis, disputat duminică seara la Zurich.

foto: Arnd Wiegmann/ REUTERS

foto: Arnd Wiegmann/ REUTERS

Cei doi, ei înșiși tați, Roger și soția sa Mirka fiind părinții a două perechi de gemeni, două fete și doi băieți identici, au jucat pe Hallenstadion în prezența a 11.000 de spectatori, meciul având ritm, mai ales că a fost acompaniat de muzică africană, în care percuția a fost extrem de alertă.

“Seara a fost o experiență formidabilă pentru mine. Stan și cu mine am fost primiți aici într-o atmosferă excepțională”,

a spus Federer, care a terminat pe locul doi în ierarhia 2014 a ATP, după sârbul Novak Djokovic, după ce a cucerit cinci titluri, dintre care două în turnee de Masters 1000.

“A fost distracție cât cuprinde și un sfârșit minunat de sezon”, a declarat, la rândul lui Wawrinka, aflat în plină perioadă de pregătire pentru a-și apăra titlul cucerit în 2014 la Australian Open, din ianuarie. “A fost un an minunat, cu multe momente speciale. Iar faptul că am încheiat sezonul aici, la Zurich, reprezintă un veritabil cadou pentru mine”.

De la înființarea cu mai bine de un deceniu în urmă, fundația de caritate a strâns circa 17 milioane de dolari, investiți în programe educaționale și ajutând circa 285.000 de copii din 6 țări din sudul Africii și Elveția. Până la sfârșitul anului 2018, fundația și-a fixat drept țintă să ajute 1 milion de copii.

sursa: agerpres.ro

foto: Arnd Wiegmann/ REUTERS