India a lansat miercuri în premieră 20 de sateliți simultan cu o rachetă numită Polar Satellite Launch Vehicle (PSLV) de la centrul spațial Sriharikota din sudul statului Andhra Pradesh, au declarat oficialii din domeniu citați de agenția Xinhua.

Între sateliții lansați se numără satelitul indian de observare a Pământului Cartosat și satelitul companiei Google numit Terra Bella’s SkySat Gen2-1.

Racheta PSLV, cu o înălțime de 44,4 metri și o greutate de 320 de tone, a fost lansată dimineața, la ora locală 09:26. Cei 20 de sateliți cântăresc împreună 1.288 de kilograme.

india

Întreaga misiune de lansare a durat circa 26 de minute, iar oficialii un declarat-o un succes.

Imaginile trimise prin satelitul Cartosat vor fi utile pentru cartografie, urbanism, monitorizarea zonelor rurale, a terenurilor de coastă, a distribuției de apă și în alte aplicații, a precizat agenția privată de presă Indo-Asian News Service (IANS).

Potrivit Indian Research Organization Space (ISRO), satelitul de 110 kilograme SkySat Gen2-1, care aparține Terra Bella, o companie a gigantului Google, este un mic satelit de imagistică asupra Pământului capabil să captureze imagini fotografice cu rezoluția de sub un metru și imagini video de înaltă definiție, a mai menționat IANS.

Lansarea de miercuri a fost prima în care agenția spațială indiană a lansat mai mult de 10 sateliți cu o singură rachetă, scrie Xinhua.

sursa: agerpres.ro

foto: isro.gov.in