Comisia Europeana a adoptat miercuri noul Program Operational Capacitatea Administrativa (POCA) si Programul Operational Capital Uman (POCU). POCU inlocuieste in perioada 2014-2020 actualul POSDRU, pentru finantarea domeniului social si a formarii profesionale, iar POCA inlocuieste actualul PODCA, Comisia precizand ca noul program isi propune sa amelioreze si “capacitatea de reactie a sistemului judiciar”. Potrivit executivului comunitar, fonduri europene de circa 5 miliarde de euro vor fi disponibile pentru Romania prin aceste programe in perioada de programare 2014-2020.

Conform unui comunicat remis HotNews de catre Reprezentanta CE la Bucuresti, POCU 2014-2020 este finantat din Fondul social european si urmareste sa investeasca in Romania aproximativ 5 miliarde de euro, din care 4,3 miliarde de euro din bugetul UE. Noul POCU ia locul actualului Program Operational Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, prin  care Romania mai poate trage bani europeni pana la sfarsitul anului 2015.

Banii vor trebui utilizati “pentru a ajuta cetatenii romani, inclusiv tinerii, sa isi gaseasca un loc de munca, sa isi imbunatateasca nivelul de educatie si de competente, precum si pentru a contribui la reducerea saraciei si a excluziunii sociale, la promovarea unor servicii sociale mai bune si la eficientizarea institutiilor de pe piata muncii”, a precizat sursa citata.

foto: euro-challenge.org

foto: euro-challenge.org

“O atentie deosebita este acordata tinerilor, romilor si populatiei din mediul rural”, a subliniat Comisia.

“Romania se confrunta in prezent cu importante provocari pe piata muncii, atat in ceea ce priveste ocuparea fortei de munca, cat si saracia. Ma bucur ca programul se concentreaza pe principalele prioritati identificate in cazul Romaniei si sunt convinsa ca, daca este utilizat in mod corespunzator, acest ajutor financiar va constitui o importanta sursa de investitii in ocuparea fortei de munca, in educatie si in combaterea saraciei sau in sprijinirea serviciilor sociale. Speram ca la final sa putem spune ca UE a contribuit la cresterea numarului de locuri de munca si a calitatii acestora, precum si la reducerea saraciei si a excluziunii sociale din Romania”, a declarat Marianne Thyssen, comisarul pentru ocuparea fortei de munca, afaceri sociale, competente si mobilitatea fortei de munca.

Conform sursei citate, POCU 2014-2020 cuprinde 7 axe prioritare, care dispun de urmatoarele alocari din bugetul UE:

  • Axele prioritare 1 si 2 sunt dedicate punerii in aplicare a Garantiei pentru tineret in Romania, beneficiind de 211 milioane de euro pentru regiunile eligibile pentru Initiativa privind ocuparea fortei de munca in randul tinerilor (centru, sud-est si sudul Munteniei) si de 362 milioane de euro pentru restul tarii. Masurile vor fi adaptate la profilul tinerilor care nu sunt incadrati profesional si care nu urmeaza niciun program educational sau de formare (NEET). Printre aceste masuri se pot numara consilierea, orientarea, formarea, sprijinul pentru infiintarea de intreprinderi si sprijinul pentru mobilitate, precum si stimulentele pentru angajatori in vederea crearii de locuri de munca, a instituirii de programe de ucenicie etc.
  • Axa prioritara 3, avand ca tema locurile de munca pentru toti, dispune de o alocare de 1,1 miliarde de euro din bugetul UE. Aceasta axa vizeaza sprijinirea accesului la ocuparea fortei de munca, acordand o atentie deosebita somerilor si persoanelor inactive, somerilor de lunga durata, lucratorilor in varsta, persoanelor cu handicap si persoanelor cu un nivel mai scazut de educatie. Acest lucru va implica, printre altele, imbunatatirea competentelor persoanelor vizate, facilitarea recunoasterii calificarilor sau a experientei lor profesionale, sprijinirea mobilitatii fortei de munca intre diferitele regiuni din Romania si acordarea de asistenta participantilor in legatura cu gasirea unui loc de munca sau infiintarea de microintreprinderi si IMM-uri.
  • Axa prioritara 4, care dispune de 940 milioane de euro, vizeaza sa promoveze incluziunea sociala si sa combata saracia. Printre alte actiuni se vor numara si o serie de masuri integrate, care vor ajuta persoanele dezavantajate, inclusiv romii, sa aiba acces la piata fortei de munca, prin imbunatatirea competentelor si sprijinirea spiritului antreprenorial si a intreprinderilor sociale. Vor fi sprijinite mai multe grupuri vulnerabile, cum ar fi persoanele fara adapost, persoanele care sufera de diverse dependente, victimele violentei domestice sau ale traficului de persoane, detinutii sau fostii infractori, persoanele in varsta si persoanele cu handicap. De asemenea, se va acorda un sprijin specific serviciilor sociale, precum asistenta sociala, serviciilor de sanatate si de ingrijire, inclusiv pentru a sprijini asa-numita ¬dezinstitutionalizare¬ (asistenta acordata grupurilor de persoane cu nevoi de ingrijire specifice, menita sa le permita acestora sa traiasca mai independent in loc sa fie institutionalizate).
  • Axa prioritara 5, care dispune de 201 milioane de euro, sprijina dezvoltarea locala aflata in responsabilitatea comunitatilor. Sunt vizate zonele urbane (orase cu peste 20 000 de locuitori), punandu-se un accent deosebit pe comunitatile defavorizate. Prin urmare, aceasta masura va veni in completarea sprijinului pentru zonele rurale si orasele mai mici, acordat in cadrul programului de dezvoltare rurala.
  • Axa prioritara 6, care vizeaza educatia si competentele, va investi 1,2 miliarde de euro pentru sprijinirea educatiei de a doua sansa a tinerilor care nu sunt incadrati profesional si care nu urmeaza niciun program educational sau de formare, pentru reducerea ratei de parasire timpurie a scolii, pentru imbunatatirea accesului la invatamantul tertiar si a calitatii acestuia, pentru infiintarea de stagii si pentru invatarea pe tot parcursul vietii, pentru imbunatatirea competentelor cadrelor didactice, sprijinirea educatiei antreprenoriale, precum si a educatiei si a formarii profesionale in general, vizand intotdeauna sa sporeasca relevanta acestora in raport cu cerintele de pe piata muncii. Se acorda o atentie deosebita persoanelor vulnerabile, cum ar fi romii sau populatia din mediul rural sau persoanele cu un nivel scazut de competente, de exemplu, prin acordarea de burse de studiu.
  • Axa prioritara 7 dispune de restul de 258 de milioane de euro pentru asistenta tehnica in vederea punerii in aplicare a programului.

POCA 2014-2020: fonduri UE de peste 500 de milioane de euro administratia publica si pentru sistemul judiciar din Romania

Mai multe pe: hotnews.ro