Microsoft a lansat un nou model de ochelari holografici, Windows HoloLens, care combină mai multe tehnologii și permit utilizatorului să se miște într-o realitate alternativă, în care are în preajmă transpunerea în 3D a unor imagini generate pe computer.

ochelari_holografici

foto: Reuters

Radical diferit de modelele prezentate de Google, Samsung și Oculus, noul dispozitiv are un design futurist și este dotat cu o vizieră prin care hologramele se văd ‘suprapuse’ cu obiectele din jur, perfect integrate în spațiul înconjurător.

Această tehnologie catalogată drept ‘revoluționară’ de Satya Nadella, directorul general de la Microsoft, va putea fi folosită pe toate terminalele care dispun de programul Windows 10.

Ochelarii care funcționează fără cablu sunt destinați atât specialiștilor, cât și publicului larg.

sursa: agerpres.ro