România va participa la Târgul Internațional de Carte de la Guadalajara, unul dintre cele mai importante evenimente litrare ibero-americane, care va avea loc în perioada 26 noiembrie – 4 decembrie.

Reprezentanța ICR de la Madrid și Centrul Național al Cărții sunt cei care organizează participarea românească la acest salon. La standul României vor fi expuse peste 100 de titluri cărți de literatură, eseistică și memorialistică traduse în limba spaniolă.

Participarea la Târgul de la Guadalajara coincide cu decernarea Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice lui Norman Manea, fiind pentru prima dată când un scriitor de limba română este recompensat cu această distincție.

Târgul Internațional de Carte de la Guadalajara este al doilea cel mai important din lume ca prezență editorială, după cel de la Frankfurt, și al doilea cel mai mare din lume ca număr de vizitatori — aproape 800.000 — după cel din Buenos Aires. Potrivit organizatorilor, ediția din 2015 a reunit aproape 2.000 de edituri din 44 de țări, peste 20.000 de profesioniști și aproape 2.400 de ziariști acreditați.

sursa: agerpres.ro