Fluviul Whanganui din Insula de Nord, considerat sacru de către populația Maori,  al treilea râu ca lungime din Noua Zeelandă, va avea de acum personalitate juridică.

“Unii vor spune că e destul de ciudat să conferi unei resurse naturale personalitate juridică. Dar nu este mai ciudat decât în cazul trusturilor de familie sau al companiilor”, a indicat ministrul Christopher Finlayson, după ce a precizat că parlamentul a adoptat miercuri proiectul de lege în acest caz.

Iwi, un trib Maori, a recunoscut de mult timp Te Awa Tupua — numele râului în Maori — în tradițiile și obiceiurile sale, a adăugat Finlayson.

“Triburile locale au luptat pentru recunoașterea relației lor cu râul Whanganui, încă din anii ’70 ai secolului al XIX-lea”, a completat ministrul.

Potrivit AFP, acest statut va garanta că interesele râului vor fi apărate în procedurile judiciare de către un avocat reprezentând tribul și de către un altul reprezentând guvernul.